Prajitură cu mere și foi din faină integrală
O bunătate de prajitură, care se topește-n gură, plină de gust și arome.
No Reviews
Ingrediente
Modifică numărul de porții
200 g unt | |
2 buc. ouă | |
3 linguri zahăr | |
100 ml lapte | |
450 g faină integrală |
Cremă
12 buc. mere | |
30 g unt | |
7 linguri zahăr | |
1 buc. coajă rasă de lămâie |
Pași de urmat
1.
Mod de preparare
Am pus într-un bol untul tăiat cubulețe, făina, oul și gălbenușul, zahărul, sarea și zahărul vanilat. Am omogenizat frământând cu mâna toate ingredientele. În funcție de puterea de absorbție a făinii, poate fi necesar să mai adăugați sau nu lapte rece sau făină. Trebuie să avem în final un aluat ferm, nelipicios, destul de tare încât să poată fi întins cu sucitorul. Am acoperit aluatul cu folie alimentară și am dat bolul la rece cât timp m-am ocupat de umplutură. Am spălat bine merele și le-am curățat de coajă. Într-o cratiță încăpătoare, am pus zahărul la caramelizat. Între timp, am dat merele pe răzătoarea cu ochiuri mari. Când zahărul a căpătat culoarea chihlimbarului, am adăugat untul și am omogenizat rapid. Am pus apoi merele, scorțișoara și anasonul și am amestecat. Am lăsat la foc mediu, amestecând din când în când, până ce am obținut un amestec omogen, fără prea mult lichid. Dacă nu lăsați timp suficient, riscați ca foaia de dedesubt să nu se coacă. Dacă doriți ca umplutura să fie mai dulce, mai adăugați zahăr. Gustați și decideți. La final, am adăugat extractul de vanilie. Am scos aluatul de la rece și l-am împărțit în două părți egale. Pe masa înfăinată, am întins prima foaie cu sucitorul pe care, mai apoi, am transferat-o într-o tavă de 22/28 cm, unsă cu unt. Am turnat toată umplutura cu mere (am scos anasonul) și am nivelat. Am pus deasupra și cealaltă foaie întinsă, am înțepat cu furculița și am dat tava în cuptorul preîncălzit, la foc mediu. Am lăsat până ce foaia de la suprafață a prins culoare și era tare (coaptă) la atingere. Am scos tava din cuptor, am lăsat-o 10 minute să se răcorească, apoi am pudrat-o cu zahăr pudră.
Pas finalizat
Lasă un răspuns